Legislatia romana nu a cunoscut pana la acest moment astfel de reglementari legate de patrimoniul persoanei fizice, si poate ca in mod justificat! Modelul ce a stat la baza Legii falimentului persoanei fizice apartine unei economii in care o astfel de reglementare si-a gasit justificarea cu mult timp in urma. In Romania, situatiile in care ajungerea in stare de insolvabilitate erau foarte rare, astfel ca nu s-a simtit nevoia unei corelari a legislatiei cu o situatie de fapt care nu exista.
Proiectul de lege a trecut la momentul acesta doar de Senat, insa adoptarea sa este o necesitate fireasca, impusa nu numai de conditiile economice actuale, ci si de maturizarea legislativa a unei tari care ar trebui sa evolueze spre o configurare normala a starii de fapt a cetatenilor sai si incadrarea acesteia in dispozitii legale aplicabile la orice moment.
Legiferarea falimentului persoanelor fizice era, din acest punct de vedere, un pas ce ar fi trebuit facut nu sub presiunea crizei financiare, ci ca rezultat firesc al economiei de piata.
Proiectul de lege, asa cum a fost dat publicitatii la acest moment, are inca lacune, dar vizeaza o serie de aspecte care unora le-a starnit o reactie de respingere, altora, cred ca majoritatii, reactii pozitive. Probabil ca exista si categorii carora aparitia acestei legi le va starni imaginatia, caci inca din aceasta forma, fara o aprofundare foarte exacta, se pot povesti scenarii prin care dispozitiile unei astfel de legi pot fi folosite in scopuri nu tocmai… “scuzabile”. Dar inca nu e momentul sa dezvoltam acest aspect, desi foarte probabil ca cei carora aceasta lege le va furniza o noua cale de imbogatire au deja modelele americane referitoare la aceste aspecte… Luari de pozitie vizibile au avut, bineinteles, principalii jucatori afectati de efectele acestei legi: bancile. Falimentul personal va fi in proportie foarte mare, poate mai mult de 80-90% - e doar o apreciere personala, nu am nicio statistica oficiala - declarat din cauza imposibilitatii platii datoriilor catre aceste institutii. In aceste conditii, bancile, obisnuite pana acum cu marje de castig foarte mari, dar si cu securitatea propriilor contracte de imprumut, se vor vedea nevoite ca, in cazul in care debitorii persoane fizice vor intra in procedura de reorganizare, sa renunte, contra vointei lor, la 25 % din valoarea datoriei. Nici intrarea in faliment a persoanei fizice nu-i confera mai multa siguranta, fiindca inscrierea concomitenta a mai multor creditori, detinatori de creante garantate, la aceeasi masa credala, reduce sansele recuperarii creantei in procentul maxim posibil, existand diferente in ceea ce priveste recuperarea facuta simultan sau la momente diferite. Si la acest moment, creditorii pot executa intreaga avere a debitorului, noutatea adusa de Legea falimentului personal in acest sens fiind aceea ca, din momentul la care persoana fizica isi declara insolventa, ca si in cazul persoanelor juridice, creanta ingheata la valoarea pe care o avea in acel moment, nicio dobanda/penalitate/dauna nemaiputand fi adaugata acesteia. Or, in prezent, banca sau orice alt creditor putea urmari debitorul pana la recuperarea tuturor debitelor, indiferent ca acestea erau principale sau accesorii.
In aceste conditii, este normal ca bancile sa aiba o reactie negativa. De altfel, cred ca acestea au fost singurele care nu au fost de acord si se opun adoptarii unei astfel de legi. Ceea ce nu inseamna ca opozitia lor este si legitima, ci doar argumentata de faptul ca ar fi printre putinii implicati in aceasta procedura cu rol de “sacrificat“ al legii! Mai ales ca, atunci cand debitorul este constatat ca a intrat in faliment scuzabil, la momentul inchiderii procedurii va beneficia de stergerea tuturor datoriilor!
Facand o paralela cu Legea falimentului persoanelor juridice, am constatat ca exista multe asemanari, insa si o serie de deosebiri, date, evident, de natura subiectilor acesteia. Astfel, persoanele juridice nu pot fi sanctionate pentru declararea frauduloasa a insolventei! Exista reglementata posibilitatea atragerii raspunderii persoanelor responsabile cu aducerea persoanei juridice in stare de insolventa, dar nu sanctiuni in cazul in care a declarat insolventa doar pentru a se proteja, in mod artificial, de efectele unor actiuni ale creditorilor! Este adevarat, fiscal, contabil, economic, este mai usor a crea aparenta de insolvabilitate a unei persoane fizice, astfel ca, in practica, probabil ca nu s-a impus adoptarea unei astfel de reglementari. In schimb, evident, in Legea falimentului persoanelor fizice exista reglementari prin care se sanctioneaza persoana fizica ajunsa in stare de insolventa fara a avea motive scuzabile. Asa-numitul “faliment scuzabil” protejeaza persoana fizica de la aplicare unor masuri imediate, cum ar fi evacuarea din imobilul in care locuieste pe o perioada de 2 ani, in schimb, cei care nu vor beneficia de beneficiul scuzabilitatii, vor suporta sanctiuni ale legii, care pot ajunge la efecte in timp de pana la 7 ani!
Am remarcat, de asemenea, in redactarea proiectului de lege inclusiv o noutate de ordin procedural: spre deosebire de cererile promovate in baza Legii 85/2006, cu privire la insolventa persoanelor juridice, care sunt de competenta tribunalelor, Legea falimentului persoanelor fizice investeste cu o competenta materiala in judecarea fondului, judecatoriile lasand insa judecarea recursurilor ce se pot declara impotriva masurilor instantei de fond, tot in competenta Curtii de Apel, ca si in cazul persoanelor juridice, facandu-se aplicarea exceptiei prevazute de dispozitiile art. 3 pct. 3 cod procedura civila, care prevad competenta tribunalelor de solutionare materiala a recursurilor declarate impotriva unor hotarari definitive in fond, ca instanta imediat superioara in rang.
Am credinta ca adoptarea acestui gen de lege va aduce protectie unei largi serii de categorii sociale, care nu aveau realmente posibilitatea sa prevada efectele pe termen lung ale angrenarii intr-un sistem obligational nesustenabil, in conditiile aparitiei unor circumstante financiare nefavorabile. Avantul economic de la un moment dat a creat iluzia unei cresteri perpetue, astfel ca efectele au fost acelea ale implicarii personale in relatii contractuale de foarte lunga durata. Insa legea isi gaseste aplicare nu numai in situatia exceptionala de criza financiara internationala, ci si in cadrul derularii in termeni uzuali ai economiei, trebuind a fi acceptat ca, asa cum se admite faptul ca o persoana juridica poate ajunge in situatii de incapacitate de plata, la fel se poate ajunge si in cazul persoanelor fizice.
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, Nr. 50