Statul de drept își asigură implementarea propriilor reguli și legislații prin intermediul instituțiilor sale, fie cu atribuții jurisdicționale, fie administrative. În circumstanțele actualei crize financiare, încercarea de mărire a veniturilor statului s-a materializat și prin activarea intensă și a pârghiilor legale care permit aplicarea de sancțiuni pecuniare, printre acestea numărându-se potențarea activității Consiliului Concurenței.

Mihaela Bădescu - avocat


Definită de Legea 21/1996 ca “autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică”, Consiliul Concurenței are o reglementare specială și specifică, remarcându-se, spre deosebire de alte instituții declarate autorități cu atribuții admnistrative, printr-o foarte mare larghețe a competențelor, atribuțiilor și puterilor conferite de lege, aș putea spune, ca opinie personală, evident, că aceste atribuții și puteri sunt în ușoară contradicție cu definiția sa, de autoritate “administrativă”.

Elementul central al competențelor de “ordin administrativ” ale Consiliul Concurenței sunt acelea de a declanșa și desfășura investigații împotriva oricărui operator economic, despre care există informații că ar desfășura, sau a desfășurat la un moment dat, în legătură cu un anumit aspect al activității sale, orice fel de acte anticoncurențiale, așa cum sunt acestea definite de lege. Investigațiile care pot fi demarate, pot avea la bază fie o plângere a oricărei persoane ce justifică un interes, dar pot fi demarate din oficiu. Din oficiu, dar pe baza unor indicii/informații ce provin din diferite surse de informare. DIICOT-ul de exemplu, este una din (puținele) sursele ce aduc în atenția Consiliului Concurenței operatori economici suspecți de fapte/acte de natură a debalansa mediul concurențial.

A nu se înțelege că cercetările Consiliului Concurenței sunt inutile, sau că există vreo urmă de compasiune la adresa acelora care prin săvârșirea unor fapte reale, care, prin influențarea cererii și ofertei dintr-o anumită piață, duc la denaturarea concurenței naturale, cu efectul împovărării consumatorului final. Nicidecum! Există într-adevăr riscul ca, în anumite situații, acțiunile concertate de natură concurențială să influențeze nociv piețele, ceea ce m-a intrigat însă la un moment dat, a fost lipsa de congruență între caracteristica administrativă a instituției, și modalitatea sa jurisdicțională de exprimare.

E una dintre puținele instituții care și cercetează – având în cadrul acestui proces puteri depline, inclusiv de percheziționare a oricăror spații considerate a fi potențiale ascunzători sau pur și simplu depozite, în sensul cel mai larg al cuvântului, de documente incriminatoare – și formulează materialul acuzator, și se constituie și în “instanță” care decide, chiar în contradictoriu cu cel judecat, dacă acesta se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat, sau nu, și aplică în același timp măsurile punitive pe care le consideră potrivite. După care, ca o veritabilă autoritate administrativă, se transformă din judecător în parte, în fața instanței de judecată, în cazul în care deciziile sale sunt contestate de operatorul economic.

Operatorul economic ajuns în situația de a fi investigat de Consiliul Concurenței, trebuie să știe că are dreptul a-și prezenta punctul de vedere cu privire la raportul preliminar întocmit de comisarii ce au derulat efectiv cercetarea. Au dreptul de a propune și prezenta probe, de a comenta și combate orice aspect al raportului de investigație. Unul dintre elementele juridice importante în cadrul concluziilor în fața Consiliului Concurenței, îl reprezintă sarcina probei, aparent favorabilă operatorului economic. Astfel, sarcina de a proba existența faptei incriminate și culpa operatorului economic, îi aparține Consiliului Concurenței. Însă, în funcție de natura faptelor de care este acuzat, Consiliul Concurenței beneficiază de anumite prezumții legale, a căror răsturnare cade în sarcina operatorului economic, iar acest lucru devine în multe situații extrem de dificil.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că există o largă practică la nivel european, practică ce stabilește direcții și corecții ale modului rigid și inflexibil de apreciere a probelor în cadrul unei investigații derulate de Consiliul Concurenței în baza legii 21/1996, cel mai important aspect fiind acela al principiului demonstrării “dincolo de orice dubiu” a elementelor constitutive ale faptei incriminate. De aceea, indiferent de fapta anticoncurențială de care este învinuită o persoană juridică ce desfășoară activități economice, aceasta trebuie să acorde o atenție sporită aspectului probator, care poate fi în cauză chiar mai important decât aspectele legate de dreptul material. Evident, principala preocupare ar trebui să fie aceea de a nu derula nicio activitate de natură a fi interpretată ca act neconcurențial, există însă situații în care elemente minore pot deveni, chiar din cauza unor acte ce nu aveau ca scop realizarea de fapte anticoncurențiale, calificabile astfel, și pot fi pedepsite conform legii, doar pentru simpla lor înfăptuire dintr-o neglijență sau imprudență.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante & Afaceri