Implementata intr-un mediu bancar deja framantat de problema creditelor neperformante cu efecte repercutate asupra clientilor buni platnici, de fluctuatii de curs valutar cu greu controlate de BNR ai ale caror efecte au fost mereu suportate... tot de catre clientii de buna credinta, OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, vine parca sa incoroneze piramida de acte normative emise doar in scopul de a creea o ai mai mare confuzie ai a pleda subliminal, culmea, pentru nealinierea la Europa. Spun culmea, din cauza ca cel putin la nivel declarativ, rolul ordonantei era acela de a implementa in legislatia nationala dispozitiile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European ai a Consiliului, din 23 aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumatori, ce are in vedere transparentizarea ai eficientizarea contractelor de creditare, in scopul evitarii denaturarii sistemului concurential in mediul bancar european! Nicidecum incurcarea lui, aaa cum s-a intamplat, nu pentru prima oara, in Romania.
Av. Mihaela Badescu
Mult dezbatuta ordonanta vine sa clarifice astfel o serie de probleme, de la clauze abuzive, introduse in contractele de creditare de catre banci, pana la modalitatea de calcul, transparenta, a dobanzilor! Ordonanta declara ilegal comisionul de risc, exclude posibilitatea de a percepe comisioane duble pentru aceleasi servicii ai limiteaza numarul acestora, enumerandu-le limitative in articolul 36 din act.
Articolul 37 din ordonanta precizeaza modalitatea in care se vor calcula, de la momentul intrarii in vigoare a ordonantei, dobanzile variabile ale contractelor de credit, stabilind ca marja variabila nu mai poate fi formata dintr-un conglomerat de indici, pe care, pe de-o parte contractele de credit nu le prevedeau in majoritatea cazurilor, pe de alta parte nici referentii bancilor nu atiau sa ii explice sau macar sa-i identifice. Singura variabila acceptata este in conformitate cu noua reglementare, unul din indicii variabili de referinta, respectiv EURIBOR/ROBOR/LIBOR/DOBANDA DE REFERINTA A BNR. La aceasta variabila, banca va adauga o marja fixa ce nu poate fi modificata pe tot parcursul contractului, decat in anumite conditii.
Insa, incapacitatea Guvernului de a avea viziune de ansamblu asupra problemelor legate de legislatia in domeniul financiar/fiscal/bancar/al mediului de afaceri, a dus ai de aceasta data la aplicarea distorsionata a prevederilor enuntate, cele care, in cele din urma constituie marul discordiei.
Astfel, pentru a incheia apoteotic actul legislativ ai fara a reglementa modalitatea de aplicare pentru viitor asupra unor produse bancare din trecut, ordonanta acorda bancilor un termen de gratie de 90 de zile in vederea corelarii la noile reglementari ale... contractelor in derulare!
La acest moment, mediul bancar pe de-o parte, clientii bancilor pe de alta parte, secondati de reprezentantii ANPC-ului ai nu in ultimul rand de avocati, reactioneaza! Ai pe buna dreptate!
Clientii aateapta de la banci ca alinierea la dispozitiile legale sa se faca prin pastrarea marjelor fixe prevazute in contractele initiale, marje cuprinse in general, in procente situate intre 2% ai 5%, la care sa se adauge indicele de referinta variabil aferent valutei in care s-a contractat creditul. O astfel de aplicare ar fi dus la scaderi evidente ale dobanzilor, avand in vedere ca indicii variabili de referinta se afla la acest moment la niveluri minime.
Bancile anunta mai voalat, apoi mai putin voalat, ca alinierea la ordonanta se va face practic prin pastrarea nivelului dobanzii, prin majorarea marjei fixe aplicate pana la momentul 21 iunie 2010, momentul intrarii in vigoare a OUG 50/2010. De ce? Din cauza ca pierderile ar fi foarte mari daca nu s-ar proceda aaa ai pentru ca nu exista nicio prevedere legala care sa le interzica acest lucru.
ANPC-ul propune un algoritm de calcul al marjei fixe
ANPC-ul iai exprima ai el un punct de vedere, elaborand un algoritm de calcul al noii rate a dobanzii, ai el foarte inventiv. In opinia acestuia, noua marja fixa va putea fi calculata astfel:
(dobanda interna de referinta a bancii la data de 21 iunie - valoarea EURIBOR/ROBOR/LIBOR/DOBANDA DE REFERINTA A BNR valabile la data de 21 iunie)+ valoarea marjei fixe din contract.
Rezultatul elucubrantului algoritm de calcul reprezinta in opinia distinailor reprezentanti ai ANPC o formula legala ce poate fi aplicata de banci in vederea obtinerii unei dobanzi transparente, care sa se conformeze dispozitiilor legale ai care sa poata duce in final la o dobanda mai mica – prin eliminarea acelor comisioane declarate ilegale – sau cel mult egala cu dobanda perceputa la momentul intrarii in vigoare a ordonantei!
Ce a urmat este deja istorie. Trecand insa peste reactiile efective din piata, imposibilitatea ordonantei 50 de a reglementa in totalitate aspectele pe care le vizeaza e de natura a duce cu gandul la o alta modalitate de a deturna atentia catre probleme ce pot fi lesne calificate minore, daca ne aruncam un ochi asupra cifrelor aferente.
La momentul intrarii in vigoare a ordonantei erau aproape 8 milioane de contracte in derulare. La nivelul lunii septembrie erau constituite 16 grupuri de clienti nemultumiti, in functie de apartenenta la o anumita banca, care aveau un total de aproximativ 12.000 de membri, ceea ce inseamna ca nici macar 1% din numarul total al clientilor nu a luat atitutidine! Reprezentantii ARB au aratat ca pierderile ce ar putea fi inregistrate in cazul in care s-ar stabili ca prevederile ordonantei trebuie sa fie aplicate conform doleantelor clientilor, s-ar ridica la 600 milioane de euro in aceasta jumatate de an, ce va trece de la intrarea in vigoare a ordonantei! Ceea ce ar duce, printre altele, la mari pierderi la bugetul de stat, incercand dupa parerea mea un uaor aantaj fiscal ai presiune asupra unui punct nevralgic ce a determinat deja mari erori legislative din partea actualului Guvern!
Clientii au dreptate: bancile vor sa incalce contractul
Ce e de facut? Simplu: solutia care ar dezamorsa conflictul ar fi rectificarea ordonantei! Daca legiferarea dispozitiei europene s-ar fi realizat prin emiterea unei norme clare ai cu indrumarea exacta a modalitatii de aplicare, nu ar mai fi existat posibilitatea interpretarii ai creerii acestui amalgam de opinii, care culmea, sunt toate corecte!
Clientii au dreptate: bancile vor sa incalce contractul, iar contractul este in realitate legea partilor. Daca ordonanta in cauza nu prevede altceva decat ca marja variabila nu mai poate fi formata din altceva decat din valoarea indicelui variabil de referinta, inseamna ca acea dobanda de referinta interna a bancii, formata din tot felul de indici ai comisioane va fi inlaturata din formula de calcul a dobanzii ai inlocuita cu indicele variabil de referinta! Marja fixa este deja prevazuta in contract, prin urmare nu am nevoie de noi formule de calcul al unui indice deja prevazut ai agreat de parti! Ai, aaa spune ai art. 969 cod civil!
Bancile au insa ai ele dreptate: ordonanta 50 este cea care impune modificarea modului de calcul al dobanzii. Astfel ca, la o modificare ex lege a unui contract, nu se mai pune problema vreunei marje agreate! Daca norma legala imi impune sa calculez dobanda dupa formula indice variabil de referinta + marja fixa ai ma forteaza sa fac acest lucru intr-un termen de 90 de zile ai nici nu-mi face nicio trimitere la obligatia de a pastra vreun alt element al formulei dobanzii, inseamna ca, evident, pot modifica inclusiv marja fixa, chiar agreata initial prin contract! Ordonanta impune o formula de calcul a dobanzii simpla, transparenta ai uaor de aplicat de catre consumatorul mediu. Nu impune scaderea dobanzilor. Nu impune pastrarea dobanzilor la nivelul existent la momentul 21 iunie 2010. De fapt, nu impune mai nimic. Cu exceptia unui mod de calcul, simplu a fi aplicat pentru orice contract viitor, dar greu de inghitit intr-un raport contractual deja stabilit!
Mergand pe acest sistem ai pe extrem de lacunara modalitate de redactare a ordonantei, personal, aa putea reprezenta teoretic ambele parti intr-un proces, argumentele pro ai contra curgand singure, unele din altele, intr-o cavalcada pe cat de sinuoasa, pe atat de plina de dreptate in ambele directii!
Produsul bancar este in realitate similar oricarui alt produs, ai in afara regulilor anticoncurentiale, care se aplica atat in cazul vanzarii de produse agroalimentare, cat ai in acest caz, situatia ar trebui sa se autoreglementeze, nu putini fiind cei care invoca lasarea libera a pietei, care in virtutea sistemului de reglare proprie pe baza de raport cerere-oferta va ajunge la punctul de echilibru!
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, Nr. 55