Data aparitiei: 12.08.2014
De ce plătim impozite către stat? Din cauză că suntem pur și simplu corecți? Din cauză că suntem educați să ne conformăm legii? Din cauză că nu vrem să fim penalizați? Din cazuă că avem beneficii în urma plății impozitelor?
Din cauza că așteptăm „morcovul” sau din cauză că ne e frică de „băț”?
Funcționează „carrot or stick approach”?
De ce relația fisc-contribuabil este una de tip poliție-infractor? De ce reprezentanții fiscului, în calitatea lor de „slujitori ai cetățenilor „ - „public servant” – nu au o atitudine în conformitate cu rolul pe care îl au? Când vom renunța la a da vina pe sistem de câte ori se constată o inadvertență în modul de derulare al relației dintre contribuabil și reprezentanții fiscului?
Sunt doar câteva dintre întrebările care s-au ridicat în mod natural în cadrul discuțiilor purtate în cadrul unei conferințe pe tema proiectelor noilor coduri în materie fiscală, la care au participat onorați reprezentanți ai Ministerului de finanțe și la care am avut plăcerea de a participa.
Facând propria analiză a acestor aspecte, am ajuns la concluzia că nu va putea exista relație de colaborare între fisc și contribuabil atâta vreme cât percepția generală este aceea că banul public nu este colectat pentru a se asigura serviciile în scopul cărora sunt declarați a fi colectați. Dacă printr-o modalitate tranparentă de gestionare a banului public s-ar putea demonstra că aceștia sunt utilizați eficient, că orice cheltuială are o motivație care să justifice necesitatea ei și care să fie de natură a aduce beneficii contribuabilului care își dă o parte din veniturile sale – indiferent de natura venitului despre care vorbim – cu scopul de a fi cheltuit pentru asigurarea unor condiții mai bune însuși celor care contribuie, s-ar îmbunătății modul de relaționare, s-ar mări gradul de conformare voluntară, s-ar elimina mare parte din evaziunea fiscală.
Se discută despre modalitatea în care se poate crește colectarea taxelor, având în vedere că unul dintre target-urile guvernului este aceea de reducere a deficitului bugetar la 1,4 % din PIB! Nu am auzit niciodată, niciunde, dezbateri cu privire la modalitatea în care se poate realiza o scădere a cheltuielilor! Și nu e vorba doar de cheltuielile puerile – chiar dacă sunt uneori șocante - efectuate cu deplasările sau cazările aleșilor, rechizitele sau șoferii parlamentului, salarii plătite unor funcționari inutili sau unor instituții inutile, chiar și salariile unui număr din ce în ce mai mare de parlamentari, ci de cheltuielile majore, efectuate de exemplu, pentru susținerea asistaților sociali! Reali sau închipuiți! Ajutoarele de stat acordate în baza unor scheme conforme și aceptate ca legale! Sau, citeam de curând, cheltuierea a 46 de milioane de euro pentru întocmirea unei hărți naționale de hazard și risc, care, se pare, nu a avut niciun folos practic atunci când practic am fost loviți de inundații!
Ar fi interesant de văzut ce s-ar întâmpla în situația ideală în care, păstrând actualul număr de contribuabili persoane fizice și juridice - transformând în contribuabili declarați și pe cei care actualmente contribuie spre minim sau deloc - și actuala configurație a taxelor și impozitelor, s-ar realiza o colectare de 100% a tuturor contribuțiilor? Probabil – nu sunt sigură - că în primul an ar fi exces bugetar, însă din al doilea an ar mai exista acest exces? Sunt sigură că fiecare și orice bănuț colectat și-ar găsi imediat utilizare, și nu neapărat una eficientă! S-ar întocmi mai multe hărți de risc!
Nu o dată am auzit venind dinspre reprezentanți ai mediului de afaceri ideea conform căreia a hrăni bugetul de stat se traduce în practică la a hrăni cheltuielile ineficiente. Într-o exprimare foarte delicată! A ajunge la sloganuri electorale – ca cel al unui candidat ecologist în județul Iași în campania din 2012 – de genul „eu fur mai puțin ca ei”, ar trebui să ridice mari semne de întrebare. Și totuși, acesta a fost doar motiv de amuzament. Restrângerea competențelor statale la administrarea acelor aspecte de un real interes public, ar fi în realitate chintesența reformării, inclusiv a sistemului fiscal. Nevoile mai mici duc la cheltuieli mai mici! Nicio administrare nu va putea fi mai bună decât aceea realizată de cel care generează veniturile. Iar statul nu generează venituri, el doar colectează. Cum ar putea fi vreodată un bun administrator al acestor resurse?!
Din păcate, astăzi, ne aflăm în acest punct: statul colectează și tot el decide ce se întâmplă cu banii colectați. Îi utilizează așa cum crede de cuviință, de multe ori în scopuri care exced cadrului concret și prestabilit al acestei utilizări. Contribuabilii nu au cum să controleze modalitatea de cheltuire a banului public, constată însă în practică faptul că oricât l-ar hrăni, statului în continuare îi este foame. Atât de foame, încât își arogă dreptul de a se juca cu soarta oamenilor. Jonglează cu noțiuni și cu biruri, ca și cum însuși noțiunea de stat a fost creeată de Univers într-o modalitate indestructibilă, ireversibilă și nemodificabilă!
Nu sunt contra statului, lipsa acestuia ar duce la un haos total. A fost inventat de oameni dintr-o nevoie reală. Oamenii au inventat statul în formă minimalistă, însă acesta s-a extins susținând ideologii populiste bazate pe noțiunea de „bine al cetățeanului” și s-a inventat în scurt timp traiul pe banii munciți de alții! Un trai dorit de mulți, și început a fi perceput ca „profesie”, în loc de funcție, cu necesități de alimentare din ce în ce mai profunde.
Acesta și este motivul pentru care singurul mod în care se administrează bugetul statului este acela de inventare a unor taxe noi și/sau mărire a celor deja existente, în loc de eficientizare a costurilor!
Proiectul noului Cod fiscal aduce, în această notă, o noutate: penalități pentru nedeclararea impozitelor. Nu vorbim de penalități pentru plata cu întârziere a taxelor și impozitelor, ci pentru nedeclararea acestora! Penalitățile pot fi de 10%, 25% sau chiar 100% din taxa/impozitul nedeclarat și identificat de organul de inspecție fiscală! Iar la acestă penalitate de nedeclarare, se adaugă și penalitatea de întârziere. Plus dobânda!
Ministerul Finanțelor susține că nu e vorba de vreo noutate. Specialiștii în fiscalitate îi contrazic.
Justificarea acestei penalități este dată, evident, tot de slaba conformare voluntară a contribuabilului. Dar este oare justificarea corectă? Ponderarea penalității în funcție de buna sau reau-credință, de corectarea propriei greșeli, de descoperirea sau nedescoperirea declarării de către organul de inspecție fiscală, de cauza intrinsecă/extrinsecă a nedeclarării, deja sunt discuții care ar trebui purtate după momentul la care s-a stabilit că o astfel de penalitate este întemeiată! În condițiile în care normele de drept în vigoare oferă deja instrumentele necesare sancționării acestui gen de fapte, când nedeclararea sau diminuarea veniturilor impozabile/bazei de impozitare e definită deja ca infracțiune (Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului ), când sancțiunea poate consta în confiscare extinsă, inventarea unei noi penalități nu are o logică fiscală, transformându-se din acest motiv, într-o modalitate nouă deîmpovărare a contribuabililor existenți și legal înregistrați! Aplicarea penalităților de nedeclarare ar duce aparent la scăderea neconformării voluntare. Dacă spectrul atragerii răspunderii penale nu e de natură a determina declararea și plata voluntară, corectă și completă a taxelor și impozitelor, cum ar putea inventarea unei noi penalități să scoată la suprafață veniturile subterane?
Din dezbateri mi-a fost clar care e bățul. Singura nedurire care mi-a rămas a fost alta: unde este morcovul? Măsurile de stimulare ale conformării voluntare sunt vagi. Limitative. Fără aplicabilitate extrapolată. Dacă aruncăm un ochi la ce se întâmplă în practică, vom vedea că există mari coloși, neproductivi, pe care statul îi iartă de datorie. E și ăsta un stimulent: la ineficiență. Nu pe toți ne cheamă Poșta Română, CFR sau Rompetrol ...
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Wall Street
Din cauza că așteptăm „morcovul” sau din cauză că ne e frică de „băț”?
Funcționează „carrot or stick approach”?
De ce relația fisc-contribuabil este una de tip poliție-infractor? De ce reprezentanții fiscului, în calitatea lor de „slujitori ai cetățenilor „ - „public servant” – nu au o atitudine în conformitate cu rolul pe care îl au? Când vom renunța la a da vina pe sistem de câte ori se constată o inadvertență în modul de derulare al relației dintre contribuabil și reprezentanții fiscului?
Sunt doar câteva dintre întrebările care s-au ridicat în mod natural în cadrul discuțiilor purtate în cadrul unei conferințe pe tema proiectelor noilor coduri în materie fiscală, la care au participat onorați reprezentanți ai Ministerului de finanțe și la care am avut plăcerea de a participa.
Facând propria analiză a acestor aspecte, am ajuns la concluzia că nu va putea exista relație de colaborare între fisc și contribuabil atâta vreme cât percepția generală este aceea că banul public nu este colectat pentru a se asigura serviciile în scopul cărora sunt declarați a fi colectați. Dacă printr-o modalitate tranparentă de gestionare a banului public s-ar putea demonstra că aceștia sunt utilizați eficient, că orice cheltuială are o motivație care să justifice necesitatea ei și care să fie de natură a aduce beneficii contribuabilului care își dă o parte din veniturile sale – indiferent de natura venitului despre care vorbim – cu scopul de a fi cheltuit pentru asigurarea unor condiții mai bune însuși celor care contribuie, s-ar îmbunătății modul de relaționare, s-ar mări gradul de conformare voluntară, s-ar elimina mare parte din evaziunea fiscală.
Se discută despre modalitatea în care se poate crește colectarea taxelor, având în vedere că unul dintre target-urile guvernului este aceea de reducere a deficitului bugetar la 1,4 % din PIB! Nu am auzit niciodată, niciunde, dezbateri cu privire la modalitatea în care se poate realiza o scădere a cheltuielilor! Și nu e vorba doar de cheltuielile puerile – chiar dacă sunt uneori șocante - efectuate cu deplasările sau cazările aleșilor, rechizitele sau șoferii parlamentului, salarii plătite unor funcționari inutili sau unor instituții inutile, chiar și salariile unui număr din ce în ce mai mare de parlamentari, ci de cheltuielile majore, efectuate de exemplu, pentru susținerea asistaților sociali! Reali sau închipuiți! Ajutoarele de stat acordate în baza unor scheme conforme și aceptate ca legale! Sau, citeam de curând, cheltuierea a 46 de milioane de euro pentru întocmirea unei hărți naționale de hazard și risc, care, se pare, nu a avut niciun folos practic atunci când practic am fost loviți de inundații!
Ar fi interesant de văzut ce s-ar întâmpla în situația ideală în care, păstrând actualul număr de contribuabili persoane fizice și juridice - transformând în contribuabili declarați și pe cei care actualmente contribuie spre minim sau deloc - și actuala configurație a taxelor și impozitelor, s-ar realiza o colectare de 100% a tuturor contribuțiilor? Probabil – nu sunt sigură - că în primul an ar fi exces bugetar, însă din al doilea an ar mai exista acest exces? Sunt sigură că fiecare și orice bănuț colectat și-ar găsi imediat utilizare, și nu neapărat una eficientă! S-ar întocmi mai multe hărți de risc!
Nu o dată am auzit venind dinspre reprezentanți ai mediului de afaceri ideea conform căreia a hrăni bugetul de stat se traduce în practică la a hrăni cheltuielile ineficiente. Într-o exprimare foarte delicată! A ajunge la sloganuri electorale – ca cel al unui candidat ecologist în județul Iași în campania din 2012 – de genul „eu fur mai puțin ca ei”, ar trebui să ridice mari semne de întrebare. Și totuși, acesta a fost doar motiv de amuzament. Restrângerea competențelor statale la administrarea acelor aspecte de un real interes public, ar fi în realitate chintesența reformării, inclusiv a sistemului fiscal. Nevoile mai mici duc la cheltuieli mai mici! Nicio administrare nu va putea fi mai bună decât aceea realizată de cel care generează veniturile. Iar statul nu generează venituri, el doar colectează. Cum ar putea fi vreodată un bun administrator al acestor resurse?!
Din păcate, astăzi, ne aflăm în acest punct: statul colectează și tot el decide ce se întâmplă cu banii colectați. Îi utilizează așa cum crede de cuviință, de multe ori în scopuri care exced cadrului concret și prestabilit al acestei utilizări. Contribuabilii nu au cum să controleze modalitatea de cheltuire a banului public, constată însă în practică faptul că oricât l-ar hrăni, statului în continuare îi este foame. Atât de foame, încât își arogă dreptul de a se juca cu soarta oamenilor. Jonglează cu noțiuni și cu biruri, ca și cum însuși noțiunea de stat a fost creeată de Univers într-o modalitate indestructibilă, ireversibilă și nemodificabilă!
Nu sunt contra statului, lipsa acestuia ar duce la un haos total. A fost inventat de oameni dintr-o nevoie reală. Oamenii au inventat statul în formă minimalistă, însă acesta s-a extins susținând ideologii populiste bazate pe noțiunea de „bine al cetățeanului” și s-a inventat în scurt timp traiul pe banii munciți de alții! Un trai dorit de mulți, și început a fi perceput ca „profesie”, în loc de funcție, cu necesități de alimentare din ce în ce mai profunde.
Acesta și este motivul pentru care singurul mod în care se administrează bugetul statului este acela de inventare a unor taxe noi și/sau mărire a celor deja existente, în loc de eficientizare a costurilor!
Proiectul noului Cod fiscal aduce, în această notă, o noutate: penalități pentru nedeclararea impozitelor. Nu vorbim de penalități pentru plata cu întârziere a taxelor și impozitelor, ci pentru nedeclararea acestora! Penalitățile pot fi de 10%, 25% sau chiar 100% din taxa/impozitul nedeclarat și identificat de organul de inspecție fiscală! Iar la acestă penalitate de nedeclarare, se adaugă și penalitatea de întârziere. Plus dobânda!
Ministerul Finanțelor susține că nu e vorba de vreo noutate. Specialiștii în fiscalitate îi contrazic.
Justificarea acestei penalități este dată, evident, tot de slaba conformare voluntară a contribuabilului. Dar este oare justificarea corectă? Ponderarea penalității în funcție de buna sau reau-credință, de corectarea propriei greșeli, de descoperirea sau nedescoperirea declarării de către organul de inspecție fiscală, de cauza intrinsecă/extrinsecă a nedeclarării, deja sunt discuții care ar trebui purtate după momentul la care s-a stabilit că o astfel de penalitate este întemeiată! În condițiile în care normele de drept în vigoare oferă deja instrumentele necesare sancționării acestui gen de fapte, când nedeclararea sau diminuarea veniturilor impozabile/bazei de impozitare e definită deja ca infracțiune (Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului ), când sancțiunea poate consta în confiscare extinsă, inventarea unei noi penalități nu are o logică fiscală, transformându-se din acest motiv, într-o modalitate nouă deîmpovărare a contribuabililor existenți și legal înregistrați! Aplicarea penalităților de nedeclarare ar duce aparent la scăderea neconformării voluntare. Dacă spectrul atragerii răspunderii penale nu e de natură a determina declararea și plata voluntară, corectă și completă a taxelor și impozitelor, cum ar putea inventarea unei noi penalități să scoată la suprafață veniturile subterane?
Din dezbateri mi-a fost clar care e bățul. Singura nedurire care mi-a rămas a fost alta: unde este morcovul? Măsurile de stimulare ale conformării voluntare sunt vagi. Limitative. Fără aplicabilitate extrapolată. Dacă aruncăm un ochi la ce se întâmplă în practică, vom vedea că există mari coloși, neproductivi, pe care statul îi iartă de datorie. E și ăsta un stimulent: la ineficiență. Nu pe toți ne cheamă Poșta Română, CFR sau Rompetrol ...
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Wall Street