1. Cum vă manifestați loialitatea față de clienții Dvs., ca avocat?
Cred că loialitatea față de client începe încă din momentul în care alegi să devii avocat.
Dacă  această alegere este făcută din vocație, deja te prezinți în fața lumii și, implicit, a clienților cu  autenticitate; dacă alegi această profesie pentru că îți imaginezi că vei dobândi un anumit statut sau un anumit nivel de venituri,  sau pur și simplu din cauză că așa au vrut părinții,  sunt rare cazurile în care poți  susține  sincer – în primul rând față de propria persoană - că ești loial clientului și nu agendei proprii sau a celor care te-au îndrumat.

Personal, sunt 1000 % autentică: am ales și absolvit Facultatea de Drept deoarece era singura cale prin care puteam să ajung avocat. Nu am avut niciodată dubii sau dileme, nici măcar nu am fost tentată vreodată să schimb roba de avocat cu cea de magistrat sau cu haina de notar sau executor, nici măcar în perioada în care notarii sau executorii au avut un exces de clientelă. Și a mă prezenta în fața clienților mei ca profesionist care a ales această meserie exclusiv din vocație, este primul meu act de loialitate față de aceștia.

Loialitatea trebuie să caracterizeze întreaga relație cu clientul, indiferent că acesta dorește o simplă opinie sau are nevoie de asistență sau reprezentare în cazuri complexe.
A prezenta clientului toate fațetele cazului său, într-o modalitate pe care să o înțeleagă, a-i identifica toate soluțiile sau variantele pentru care poate opta și a-i lămuri toate aspectele pe care acțiunile sau inacțiunile sale le implică fără ca el să solicite acest lucru în mod expres, mai ales că uneori nici nu știe ce să întrebe, reprezintă o manifestare de loialitate.
A-ți utiliza toate cunoștințele, toată experiența, toate calitățile umane în scopul protejării intereselor legitime ale clientului, mi se pare mie că denotă loialitate față de acesta.
 A alege calea cea mai simplă și mai rapidă pentru client, chiar dacă ea este mai puțin remunerată, înseamnă loialitate față de client.
A manifesta dedicație, profunzime, interes, a utiliza toate calitățile, capacitățile și cunoștințele de care dispui în cauzele ce-ți sunt încredințate, a-ți respecta promisiunile, a-ți duce până la capăt ceea ce ți-ai asumat, a fi sincer nu numai în ceea ce privește serviciile juridice, a fi la sfârșitul fiecărui caz împăcat că ai făcut tot ceea ce se putea face, ține nu numai de respect față de tine însuți, dar și de respect și loialitate față  de client.  


2. La Congresul Avocaților din acest an, președintele Traian Băsescu declara că cel mai spectaculos conflict din Justiție este dualismul între loialitatea față de client, și respectul față de lege. Cum comentați?
Afirmația  președintelui României, conform căreia avocatul se află la limita dintre apărarea clientului și respectarea legii, era direcționată către cauzele penale. O afirmație incorectă de altfel, având în vedere că și în cauzele penale, ca și în cele civile, rolul avocatului este acela de a pleda în favoarea clientului pe baza unor elemente de fapt deja existente. Rolul avocatului este foarte clar. A face interpretări argumentate ale unor texte legale, a prezenta situațiile de fapt din alt unghi, a da alte valențe aspectelor interpretabile, a administra probele care susțin punctul de vedere al propriului client, nu înseamnă a încălca legea.

În opinia mea, nu are cum să existe dualism între apărarea clientului și respectarea legii. Tocmai legea este cea care reglementează modul în care avocatul își poate asista, apăra clientul, și atâta timp cât sunt utilizate instrumentele puse la îndemână de însuși legiuitor, este exclus să vorbim de încălcarea vreunei limite.
Bineînțeles că vorbim de exercitarea profesiei cu deotologie, cu verticalitate, cu etică. Faptul că unii avocați aleg a-și apăra clienții în modalități  nereglementate legal, este o chestiune ce ține de propria conștiință, și acolo nu mai vorbim de limite.

Dacă modul în care înțelegi să-ți aperi clientul este, dau un exemplu,  acela de propune martori mincinoși, știind că sunt mincinoși, chiar instigându-i, instruindu-i să testeze într-un fel neadevărat, dar care să favorizeze clientul, este o opțiune personală, care însă nu poate fi justificată de loialitatea față de client, ci de o agendă proprie: mai multă faimă, mai multă apreciere, mai mulți clienți, mai mulți bani.
Încălcarea normelor deotologice sau a legii nu e o cale prin care avocatul își poate desfășura activitatea, nici măcar în numele loialității față de client.


3. Cum gestionați o situație în care sunteți prins între exercitarea cu bună-credință a profesiei, și manifestarea loialității față de client (printr-o activitate speculativă precum cererea unui nou termen de judecată, tergiversarea procedurilor etc.)?
Rolul avocatului nu este doar acela de receptor al doleanțelor clientului și executant  fără drept de replică a instrucțiunilor primite de la acesta. De obicei o cerere a unui client de obținere a unui termen de exemplu, trebuie analizată, uneori aceasta poate avea justificări raționale. Iar dacă solicitarea de a obține un nou termen nu este lipsită de sens, nu împietează cauzei, are un motiv neprevăzut, nu are la bază reaua-credință, atunci se identifică și calea procedurală corectă prin care se poate obține.

Trebuie totuși să ținem cont de faptul că avocatul apără o parte într-un proces, obligația sa este aceea de a găsi soluții pentru apărarea intereselor legitime ale acestuia. Atât timp cât interesele legitime nu interferează cu pricipiile care guvernează profesia, interesul clientului primează.

Până la urmă, ce înseamnă a exercita profesia cu bună credință, dacă nu tocmai de a acționa și apăra interesele legitime ale clientului? Acesta e rolul avocatului, în momentul în care exerciți această profesie simulând că reprezinți și aperi interesele legitime ale clientului, putem vorbi cu certitudine de exercitarea profesiei de avocat cu rea credință.

Dacă ne raportăm la ceilalți participanți la actul de justiție – instanțe, avocații părților adverse – buna credință în exercitarea profesiei are alte conotații. Prezentarea de probe neadevărate, știind că sunt neadevărate, poate fi un exemplu de  exercitare cu rea credință a profesiei față de alți participanți,  scopul și rolul avocatului nu este acela de a denatura (și mai mult) adevărul, ci de a ajuta la stabilirea adevărului juridic, de a identifica și a interpreta normele de drept aplicabile în vederea apărării drepturilor și  intereselor legitime ale clientului.  


4. Avocații, în general, se declară loiali față de clienți, loiali față de breaslă dar și față de statul de drept. În plus, cel puțin teoretic trebuie să respecte și concurența loială. Cum credeți că își face aceasta loc printre valorile enumerate anterior, și cum pot fi respectate toate fără a se anula una pe cealaltă?

Fiecare din principiile enumerate acoperă o anumită arie  a profesiei.

Concurența loială este categoric un principiu ce ar trebui respectat și de avocați, în calitatea lor de profesioniști, nu e  o noțiune aplicabilă  doar comercianților. Poți respecta însă principiile loialității față de clienți, față de breaslă și față de statul de drept, și totuși, în anumite contexte, să faci acte de concurență neloială.

 Avocatura nu este o profesie ce poate fi practicată în mod univalent, se  pot respecta cu succes în același timp mai multe principii sau valori. Iar cele enumerate nu se exclud în niciun fel. Actele de concurență neloială  nu duc la înfrângerea loialității față de breaslă în sine. Loialitatea față de breaslă se manifestă prin susținerea interesului general al acesteia, concurența neloială duce la incălcarea  interesului particular,  al unui alt avocat. Iar asta e altă poveste. Nu înseamnă că actele de concurență neloială sunt acceptabile. Ci doar că principiile enunțate nu se întretaie, funcționează independent, și pot fi respectate concomitent.


5. (dacă este cazul) Vă poate determina loialitatea față de client să blocați o tranzacție? Iar dacă clientul participă la toate negocierile, Dvs. ca avocat îl reprezentați, sau îl asistați? Åži care este situația care vă poate face să abdicați de la interesul clientului Dvs.?
Negocierile reprezintă o activitate care imi place foarte mult. Poate singura care implică foarte mult avocatul cu altceva decât pure cunoștințe de drept.

 Avocatul care participă la negocieri trebuie să știe să utilizeze o multitudine de instrumente colaterale: trebuie în primul rând să înțeleagă exact  care e intenția părților- nu numai a clientului său -, care sunt temerile acestora, care e obiectul exact al tranzacției, care e specificul pieței sau domeniului  din care face parte obiectul tranzacției, să fie foarte informat cu privire la uzanțele din respectiva piață și, nu în ultimul rând, să dețină  o anumită dexteritate în arta negocierii.

Dacă tranzacția este privită în ansamblul său, nu cred că ai cum să ajungi la a o bloca, orice clauză care aparent este în totală defavoare a propriului client poate fi adusă într-o formă care să fie fie acceptabilă pentru ambele părți, de aceea soluția este inovația, nu blocarea tranzacției, identificarea motivelor care au dus la propunerea clauzei respective și oferirea unei alternative care să răspundă nevoilor și intereselor ambelor părți. Nu am fost niciodată adepta tranzacțiilor debalansate, a înțelegerilor care oferă clientului meu doar drepturi și cocontractantului doar obligații. Dintr-un motiv simplu: nu ar fi în interesul clientului meu să aibă un partener frustrat de termenii contractuali.

O tranzacție ce poziționează părțile inegal, duc la fragilitatea acesteia, la disfuncționalitate și tentează partea defavorizată să găsească metode de a rupe sau încălca înțelegerea carenu-i aduce satisfacție. O tranzacție de succes este cea în cadrul căreia toate părțile au de câștigat.
Nu e obligatoriu să reprezint clientul, dar cel mai des așa se întâmplă. Asta nu înseamnă că nu poate să-și exprime opinia.

Nu am fost pusă niciodată în situația de a abdica de la interesul clientului, este întotdeauna avut în vedere. Dacă părțile negociază cu bună credință, în orice situație se găsește o variantă care să aducă părțile la echilibru. Clienții care îmi solicită asistența la negocierea și  încheierea unei tranzacții sunt informați –dacă e prima colaborare – sau cunosc deja, principiul care mă ghidează în acest domeniu.


6. Ce credeți că s-a întâmplat cu loialitatea în avocatură, astfel încât legiuitorul s-a simțit obligat să sancționeze, în noul Cod Penal, asistența și reprezentarea neloială (art. 284)? A apărut această infracțiune ca urmare a unui comportament neloial al avocatului, sau a intervenit legiuitorul preventiv, cunoscut fiind că societatea evoluează în sensul denigrării valorilor?

Art. 284 reglementeză și sancționează o anumită manifestare a neloialității: cazul în care avocatul aduce vătămări intereselor clientului în urma unei înțelegeri  frauduloase cu partea adversă sau cu un terț interesat. Nu e vorba chiar de o reglementare a ipotezei –pe care nici nu mi-o pot imagina de altfel – în care avocatul acționează contra intereselor protejate, legale ale clientului, în orice fel, prin orice mijloc, din orice motiv, dar fără intenție!
 

Înțelegerea frauduloasă cu parte adversă este întotdeauna o lipsă de loialitate conștientă, prin urmarea vătămarea intereselor propriului client în această situație, e o încălcare gravă a codului deontologic. Era normal să fie sancționată o astfel de faptă, chiar preventiv.

7. Considerați că articolul 266 din NCP (nedenunțarea) și articolul 284 din NCP (asistența și reprezentarea neloială) vin în contradicție în ceea ce-i privește pe avocați? Cum pot fi respectate ambele articole?
Cele două articole reglementează ipoteze total diferite. Asistența sau reprezentarea neloială se referă la vătămări produse în urma unei înțelegeri cu adversarul sau terțul interesat, art. 266 incriminează  neînștiințarea autorităților despre săvârșirea unei fapte penale ce a avut ca scop ori ca urmare moartea unei persoane. Prin urmare nu e vorba de vreo contradicție.
Să nu uităm totuși că una dintre obligațiile avocatului este aceea de păstrare a secretului profesional, cu privire la orice aspecte a cauzei în care își reprezintă clientul.
Personal, nefiind specializată în drept penal, probabil că nu voi avea cum să fiu pusă într-o astfel de situație, cred însă că secretul profesional, reglementat  prin norme speciale, exclude avocatul care reprezintă partea, de la denunțarea acesteia, în ipoteza în care ia la cunoștință de astfel de fapte, chiar dacă textul legal nu exceptează în mod expres avocatul.


8. Rămâneți loial clientului, dacă acesta este de rea-credință?
Nu mi s-a întâmplat încă să fiu nevoită a renunța la un client din astfel de considerent,  dar  este exclus să devin instrument  prin intermediul căruia să se încerce atingerea unor scopuri ilicite.

Preluarea unui caz nou se face doar în urma unor evaluări serioase. O acțiune ce vrea să fie inițiată de un client care îmi solicită reprezentarea, apreciată nelegală, neîmtemeiată sau fără interes justificat, nu va fi preluată. Se va încerca identificarea altor opțiuni. Așa cum, dacă un client  este subiect al unui proces în care are calitatea de pârât și reise că partea adversă are  în mod vădit  toate argumentele de fapt și de drept de partea sa, se consiliază clientul fie în sensul negocierii unei tranzacții, fie al adoptării  poziției procesuale cele mai eficiente din punct de vedere al resurselor angrenate în proces.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: www.avocatura.com