Data aparitiei: 10.12.2015
Este evident pentru toată lumea că, pentru a nu știu câta oară, legiuitorul a cedat tentației de a demonstra maselor, cu orice preț, că îi pasă! Din păcate, pe fondul ultimelor evenimente, prestația legiuitorului s-a concretizat într-o lege care, în loc să aibă rolul autoproclamat de normă reglementatoare, a devenit un element și mai poluant, îmbâcsind într-un mod neacceptabil atmosfera din aria normelor cu rol preventiv.
Fără a relua aspecte ce au fost deja dezbătute public, fără a sublinia impactul economic negativ asupra firmelor ce își derulează activitatea în blocurile declarate a avea risc seismic sau imposibilitatea practică de a transpune prevederile legii 282/2015, nu mă pot abține de la a comenta câteva aspecte de ordin juridic.
Am fost întrebată zilele trecute de către reprezentanții unei firme ce prestează servicii și care își are sediul într-un bloc declarat a avea risc seismic: având în vedere prevederile Legii 282/2015, ar trebui să ne întrerupem activitatea? Dacă analizăm litera legii, DA.
OG 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, a fost modificată de Legea 282/2015 cu privire la 3 articole: art. 2 al. 1 și 6, și se introduce un nou alineat 61, art. 7 al. 2 și 24 al. 1 și 2. De unde și revolta opiniei publice: reglementarea măsurilor pentru reducerea riscului seismic, în substanța lor, există de 11 ani. Ce nu exista în această reglementare, erau acele prevederi care, în cazul în care riscul se transforma în eveniment, să elimine responsabilitatea vreuneia dintre instituțiile/persoanele ce are atribuții cu privire la acest domeniu. Åži frumusețea cea mare este că, s-a mai creeat un motiv de aplicat amenzi și colectat niște bani la bugetul de stat!
Art. 2 al. 61, impune o interdicție expresă de derulare de activități permanente sau temporare în spațiile enumerate la al. 5 al aceluiași articol! Interesant aspect, având în vedere că al. 5 al art. 2 nu a fost modificat, dar a devenit brusc periculos …
Al. 5 al articolului menționat arată că: "În sensul prezentei ordonanțe, sintagmele de mai jos au următoarele semnificații: a) spații publice cu altă destinație decât cea de locuință – spațiile realizate în scopul desfășurării de activități care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea, indiferent dacă aceste spații sunt rezultatul concepției inițiale a construcției ori, după caz, al unor amenajări ulterioare;”
M-am străduit să descopăr în normă ce a înțeles legiutorul prin noțiunea de aglomerări de persoane, dar din păcate răspunsul nu se află aici. Am extins aria de căutare, deși, ordonanța analizată nu face nicio trimitere la altă reglementare, așa cum, în mod obligatoriu ar trebui. Până la urmă însă, dreptul comun își găsește aplicare ori de câte ori legea specială nu reglementează un anumit aspect. Nici dreptul comun nu își ocupă spațiul reglementând o asemenea noțiune de restrânsă aplicare, prin urmare răspunsul ar trebui găsit într-o altă reglementare specială. Oare?
Referiri la această noțiune am găsit într-un final în HG 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, în care, la art. 1, se arată: "Se aprobă următoarele categorii de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor: (…) 3. Construcții comerciale: a) centre comerciale, magazine, depozite en gros cu vânzare pentru public, precum și alte construcții comerciale cu aria desfășurată mai mare de 300 m2;b) construcții pentru alimentație publică și de prestări servicii pentru populație, cu aria desfășurată mai mare de 200 m2 sau cu capacitatea de peste 50 de persoane (…) 10. Alte tipuri de construcții, instalații tehnologice și amenajări: a) clădiri civile înalte (peste 28 m) și foarte înalte (peste 45 m); b) clădiri civile cu săli aglomerate (cu 150 de persoane și mai mult);. (…)”
Interesant este că această Hotărâre a fost abrogată, actualmente fiind în vigoare HG 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, care refuză a mai oferi vreo definire a noțiunii, mulțumindu-se a face trimitere la reglementările tehnice specifice domeniului securității la incendiu! Există o serie de Ordine ce încearcă definirea acestei noțiuni, dar cu referire specifică la anumite spații (O.M.L.P.A.T. 85/1996 sau O.M.P.T.L. 1613/2001 se referă doar la săli aglomerate), problematica spațiilor destinate prestărilor de servicii sau comercializării de produse rămânând practic descoperită.
În orice caz, reglementările menționate nu pot avea rol de reglementare legală, ci doar rol îndrumător, legiuitorul trebuind să prevadă în mod expres care este înțelesul noțiunilor utilizate, prin prisma normelor emise în OG 20/1994, și cu referire expresă la domeniul prevenirii riscurilor seismice, definițiile utilizate în domeniul prevenirii riscului de incendiu putând fi aplicabile doar pur întâmplător.
Art. 7 din Ordonanță încearcă să detalieze elementele la care trebuie raportate normele aplicabile în vederea definirii noțiunii de pericol public, cu privire la clădirile care au fost încadrate în categoria de risc seismic de grad I: suprafață mai mare de 50mp, regim de înălțime P+3 și minim 10 apartamente, amplasare într-o anumită zonă. Practic, aceasta era tipul de definire al tuturor noțiunilor incluse în reglementarea la care facem referire.
Ceea ce devine extrem de interesant , este modul de implementare al acestor reglementări: entitățile ce funcționează în clădirile cu risc seismic, au început să primească notificări prin care li se pune în vedere să înceteze activitatea în locațiile respective, în caz contrar urmând a se aplica amenzile prevăzute de lege. Cumva, deja s-a decis că toate expertizele realizate la nivelul anului 1996-2000, neaduse la cunoștința niciunuia dintre proprietarii clădirilor stabilite a avea risc seismic, au caracter absolut. În condițiile în care stabilirea unui anumit număr de clădiri ca fiind încadrabile în categoria cu risc, necesitând lucrări de consolidare, ce vor fi realizate prin finanțare de la bugetul de stat, antreprenorul urmând a fi ales printr-o procedură de achiziție publică, pe fondul informațiilor vente în ultimii ani cu privire la modalitatea de derulare a contratelor încheiate în acest domeniu, oare un semn de întrebare nu devine legitim?
În multitudinea reglementărilor valabile în domeniul contrucțiilor, există un Cod de proiectare seisimică, format din 3 părți, cea de-a treia parte cuprinzând Prevederi pentru evaluarea seisimică a clădirilor existente, Normativ P-100-3/2008. Având în vedere că expertizele care au stabilit încadrarea majorității clădirilor etichetate a avea risc seismic, au fost realizate cu foarte mult timp înainte de elaborarea acestui Cod, oare acestea se conformeză procedurilor instituite prin normativul indicat?
Opinez că la acest moment ar trebui ca, până la implementarea măsurilor extreme prevăzute de noua reglementare, să se dea proprietarilor/asociației de proprietari/persoanelor juridice ce își desfășoară activitatea în clădirile în cauză, posibilitatea concretă – preăzută de altfel prin norma în discuție - de a face/reface expertizele tehnice. Abia ulterior se pot impune măsuri, în funcție de ceea ce se stabilește prin expertiză, mai ales că aceasta ar trebui să se pronunțe nu numai cu privire la încadrare/neîncadrarea într-o anumită categorie a clădirii, ci și cu privire la măsurile concrete, tehnice, care se pot lua în vederea reabilitării, așa cum se menționează în partea a treia a Codului de proiectare seisimică, și cu aplicarea dispozițiilor art. 4 al.9 lit. b din OG 20/1994. La acest moment, Ordonanța 20 reglementează practic o situație ipotetică: a unor clădiri pe care le presupunem a avea risc seisimic, pentru care presupunem că e necesară evacuarea/restrângerea tuturor proprietarilor în vederea reabilitării, în care presupunem că este –brusc – imposibilă continuarea activității, pentru care există o ipotetică disponibilitate de finanțare, nu știm a căror lucrări și de ce anvergură și pentru care termenul de rezolvare este absolut imprevizibil, raportându-ne la faptul că aceste măsuri au fost reglementate în 1994!
A impune interdicții extreme, de natură a afecta structura business-urilor aflate în derulare pe aceleași condiții în ultimii 10 ani, a afecta vieți, a perturba o întreagă felie a vieții sociale, economice, private, fără o verificare riguroasă a realității riscurilor pentru care se dorește realizată protecția, este o acțiune mai păguboasă decât existența riscului în sine, mai ales atunci când riscul este asumat. Intervenția se dovedește astfel, a fi nevenită atât din perspectiva modalității defectuoase de reglementare, cât și din perspectiva efectelor nocive asupra persoanelor ce intră sub incidența reglementării.
O ultimă mențiune trebuie făcută, pe scurt, și cu privire la ultimul articol modificat de Legea 282/2015, lit. h a alineatului 1 din art. 24 din OG 20/1994, introdisă de lege, menționând că nerespectarea art 2 al. 61 de către proprietarii spațiilor, asociațiile de proprietari, respectiv de către persoanele fizice sau juridice ce au în administrare spațiile, consituie contravenție. Fără a da definiții, fără a face multe analize, având în vedere că majoritatea companiilor ce derulează activități economice în spațiile vizate, sunt utilizatori ai spațiilor, fie chiriași, fie comodatari, ar trebu să înțelegem că aceștia nu sunt vizați, sau că termenul de persoane ce au spații în administrare a dobândit valențe extrapolate? Mai ales că alineatul 3 al aceluiași articol, nemodificat de legea din 2015, arată în mod expres cui se aplică acese contravenții: "contravențiile se aplică, după caz, proprietarilor, administratorilor sau primarului general al municipiului București, respectiv primarilor municipiilor, orașelor și comunelor."
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finanțe & Afaceri, Nr. 107
Fără a relua aspecte ce au fost deja dezbătute public, fără a sublinia impactul economic negativ asupra firmelor ce își derulează activitatea în blocurile declarate a avea risc seismic sau imposibilitatea practică de a transpune prevederile legii 282/2015, nu mă pot abține de la a comenta câteva aspecte de ordin juridic.
Am fost întrebată zilele trecute de către reprezentanții unei firme ce prestează servicii și care își are sediul într-un bloc declarat a avea risc seismic: având în vedere prevederile Legii 282/2015, ar trebui să ne întrerupem activitatea? Dacă analizăm litera legii, DA.
OG 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, a fost modificată de Legea 282/2015 cu privire la 3 articole: art. 2 al. 1 și 6, și se introduce un nou alineat 61, art. 7 al. 2 și 24 al. 1 și 2. De unde și revolta opiniei publice: reglementarea măsurilor pentru reducerea riscului seismic, în substanța lor, există de 11 ani. Ce nu exista în această reglementare, erau acele prevederi care, în cazul în care riscul se transforma în eveniment, să elimine responsabilitatea vreuneia dintre instituțiile/persoanele ce are atribuții cu privire la acest domeniu. Åži frumusețea cea mare este că, s-a mai creeat un motiv de aplicat amenzi și colectat niște bani la bugetul de stat!
Art. 2 al. 61, impune o interdicție expresă de derulare de activități permanente sau temporare în spațiile enumerate la al. 5 al aceluiași articol! Interesant aspect, având în vedere că al. 5 al art. 2 nu a fost modificat, dar a devenit brusc periculos …
Al. 5 al articolului menționat arată că: "În sensul prezentei ordonanțe, sintagmele de mai jos au următoarele semnificații: a) spații publice cu altă destinație decât cea de locuință – spațiile realizate în scopul desfășurării de activități care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea, indiferent dacă aceste spații sunt rezultatul concepției inițiale a construcției ori, după caz, al unor amenajări ulterioare;”
M-am străduit să descopăr în normă ce a înțeles legiutorul prin noțiunea de aglomerări de persoane, dar din păcate răspunsul nu se află aici. Am extins aria de căutare, deși, ordonanța analizată nu face nicio trimitere la altă reglementare, așa cum, în mod obligatoriu ar trebui. Până la urmă însă, dreptul comun își găsește aplicare ori de câte ori legea specială nu reglementează un anumit aspect. Nici dreptul comun nu își ocupă spațiul reglementând o asemenea noțiune de restrânsă aplicare, prin urmare răspunsul ar trebui găsit într-o altă reglementare specială. Oare?
Referiri la această noțiune am găsit într-un final în HG 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, în care, la art. 1, se arată: "Se aprobă următoarele categorii de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor: (…) 3. Construcții comerciale: a) centre comerciale, magazine, depozite en gros cu vânzare pentru public, precum și alte construcții comerciale cu aria desfășurată mai mare de 300 m2;b) construcții pentru alimentație publică și de prestări servicii pentru populație, cu aria desfășurată mai mare de 200 m2 sau cu capacitatea de peste 50 de persoane (…) 10. Alte tipuri de construcții, instalații tehnologice și amenajări: a) clădiri civile înalte (peste 28 m) și foarte înalte (peste 45 m); b) clădiri civile cu săli aglomerate (cu 150 de persoane și mai mult);. (…)”
Interesant este că această Hotărâre a fost abrogată, actualmente fiind în vigoare HG 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, care refuză a mai oferi vreo definire a noțiunii, mulțumindu-se a face trimitere la reglementările tehnice specifice domeniului securității la incendiu! Există o serie de Ordine ce încearcă definirea acestei noțiuni, dar cu referire specifică la anumite spații (O.M.L.P.A.T. 85/1996 sau O.M.P.T.L. 1613/2001 se referă doar la săli aglomerate), problematica spațiilor destinate prestărilor de servicii sau comercializării de produse rămânând practic descoperită.
În orice caz, reglementările menționate nu pot avea rol de reglementare legală, ci doar rol îndrumător, legiuitorul trebuind să prevadă în mod expres care este înțelesul noțiunilor utilizate, prin prisma normelor emise în OG 20/1994, și cu referire expresă la domeniul prevenirii riscurilor seismice, definițiile utilizate în domeniul prevenirii riscului de incendiu putând fi aplicabile doar pur întâmplător.
Art. 7 din Ordonanță încearcă să detalieze elementele la care trebuie raportate normele aplicabile în vederea definirii noțiunii de pericol public, cu privire la clădirile care au fost încadrate în categoria de risc seismic de grad I: suprafață mai mare de 50mp, regim de înălțime P+3 și minim 10 apartamente, amplasare într-o anumită zonă. Practic, aceasta era tipul de definire al tuturor noțiunilor incluse în reglementarea la care facem referire.
Ceea ce devine extrem de interesant , este modul de implementare al acestor reglementări: entitățile ce funcționează în clădirile cu risc seismic, au început să primească notificări prin care li se pune în vedere să înceteze activitatea în locațiile respective, în caz contrar urmând a se aplica amenzile prevăzute de lege. Cumva, deja s-a decis că toate expertizele realizate la nivelul anului 1996-2000, neaduse la cunoștința niciunuia dintre proprietarii clădirilor stabilite a avea risc seismic, au caracter absolut. În condițiile în care stabilirea unui anumit număr de clădiri ca fiind încadrabile în categoria cu risc, necesitând lucrări de consolidare, ce vor fi realizate prin finanțare de la bugetul de stat, antreprenorul urmând a fi ales printr-o procedură de achiziție publică, pe fondul informațiilor vente în ultimii ani cu privire la modalitatea de derulare a contratelor încheiate în acest domeniu, oare un semn de întrebare nu devine legitim?
În multitudinea reglementărilor valabile în domeniul contrucțiilor, există un Cod de proiectare seisimică, format din 3 părți, cea de-a treia parte cuprinzând Prevederi pentru evaluarea seisimică a clădirilor existente, Normativ P-100-3/2008. Având în vedere că expertizele care au stabilit încadrarea majorității clădirilor etichetate a avea risc seismic, au fost realizate cu foarte mult timp înainte de elaborarea acestui Cod, oare acestea se conformeză procedurilor instituite prin normativul indicat?
Opinez că la acest moment ar trebui ca, până la implementarea măsurilor extreme prevăzute de noua reglementare, să se dea proprietarilor/asociației de proprietari/persoanelor juridice ce își desfășoară activitatea în clădirile în cauză, posibilitatea concretă – preăzută de altfel prin norma în discuție - de a face/reface expertizele tehnice. Abia ulterior se pot impune măsuri, în funcție de ceea ce se stabilește prin expertiză, mai ales că aceasta ar trebui să se pronunțe nu numai cu privire la încadrare/neîncadrarea într-o anumită categorie a clădirii, ci și cu privire la măsurile concrete, tehnice, care se pot lua în vederea reabilitării, așa cum se menționează în partea a treia a Codului de proiectare seisimică, și cu aplicarea dispozițiilor art. 4 al.9 lit. b din OG 20/1994. La acest moment, Ordonanța 20 reglementează practic o situație ipotetică: a unor clădiri pe care le presupunem a avea risc seisimic, pentru care presupunem că e necesară evacuarea/restrângerea tuturor proprietarilor în vederea reabilitării, în care presupunem că este –brusc – imposibilă continuarea activității, pentru care există o ipotetică disponibilitate de finanțare, nu știm a căror lucrări și de ce anvergură și pentru care termenul de rezolvare este absolut imprevizibil, raportându-ne la faptul că aceste măsuri au fost reglementate în 1994!
A impune interdicții extreme, de natură a afecta structura business-urilor aflate în derulare pe aceleași condiții în ultimii 10 ani, a afecta vieți, a perturba o întreagă felie a vieții sociale, economice, private, fără o verificare riguroasă a realității riscurilor pentru care se dorește realizată protecția, este o acțiune mai păguboasă decât existența riscului în sine, mai ales atunci când riscul este asumat. Intervenția se dovedește astfel, a fi nevenită atât din perspectiva modalității defectuoase de reglementare, cât și din perspectiva efectelor nocive asupra persoanelor ce intră sub incidența reglementării.
O ultimă mențiune trebuie făcută, pe scurt, și cu privire la ultimul articol modificat de Legea 282/2015, lit. h a alineatului 1 din art. 24 din OG 20/1994, introdisă de lege, menționând că nerespectarea art 2 al. 61 de către proprietarii spațiilor, asociațiile de proprietari, respectiv de către persoanele fizice sau juridice ce au în administrare spațiile, consituie contravenție. Fără a da definiții, fără a face multe analize, având în vedere că majoritatea companiilor ce derulează activități economice în spațiile vizate, sunt utilizatori ai spațiilor, fie chiriași, fie comodatari, ar trebu să înțelegem că aceștia nu sunt vizați, sau că termenul de persoane ce au spații în administrare a dobândit valențe extrapolate? Mai ales că alineatul 3 al aceluiași articol, nemodificat de legea din 2015, arată în mod expres cui se aplică acese contravenții: "contravențiile se aplică, după caz, proprietarilor, administratorilor sau primarului general al municipiului București, respectiv primarilor municipiilor, orașelor și comunelor."
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finanțe & Afaceri, Nr. 107