Procedura insolventei nu mai este demult o solutie de exceptie sau vreo mare strategie aplicata inovator in situatii limita. Nici nu as numi-o moda, dar nici necesitate, e mai mult sfarsitul inspirat al unor afaceri neinspirate. O modalitate legala prin intermediul careia toata lumea are de pierdut, mai putin cei care au initiat afacerea paguboasa.
 

Statisticile facute publice in ultima perioada, cu diferite ocazii, arata ca in ultimii 5 ani au intrat in insolventa 100.000 de firme. Si ca dovada a faptului ca in Romania insolventa nu mai este demult procedura prin intermediul careia o afacere ajunsa in impas poate sa-si gaseasca redresarea, ci doar modalitatea prin care se sterg datoriile pe care asociatii/actionarii nu mai vor sa le achite, sta procentul de 5-6% din firmele intrate in insolventa cu sanse de redresare reala a activitatii.
 

Beneficiile intrarii in procedura de insolventa nu trebuie ignorate. Recunoasterea incapacitatii de plata sau a iminentei intrarii in incapacitate de plata prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii intr-un moment la care situatia financiara a companiei nu a trecut deja intr-o forma de cancer netratabil, poate fi benefica. Nu aceeasi este situatia intrarii in insolventa la momentul la care compania este stoarsa deja de puteri si lichiditati.

La acest moment deschiderea procedurii are alte motivatii, intentia din spatele formularii acestor cereri nefiind aceea a resuscitarii, ci aceea a evitarii momentului la care trebuie achitate creantele exigibile. Nu exista alta explictie, decat aceea a incercarii de eliminare a obligatiilor de plata, pentru firmele care asteapta promovarea unei actiuni pana in ultimul moment. O administrare diligenta cunoaste exact situatia financiara si cash-flow-ul, iar momentele de colaps sunt in 99% din cazuri previzibile. Exista un caz celebru in care o mare companie de electronice si electrocasnice din piata a promovat cerere de intrare in insolventa in dimineata urmatoare zilei in care banca incepuse executarea silita. Fara comentarii.

Ce este si mai grav, e ca, in foarte multe situatii, desi la momentul promovarii cererii in instanta se declara ca intentia este aceea de reorganizare a activitatii, in realitate aceasta intentie nici macar nu exista, este doar modalitate de a castiga timp si eventual de a ocoli anumite momente cheie din cadrul procedurii. Creditorii, carora li se insufla speranta ca vor putea sa-si recupereze macar o parte din creanta, devin ceva mai maleabili, mai toleranti, iar planul de reorganizare, de obicei aprobat in forma pe care debitorul o propune. Iar forma planului de reorganizare presupune in cele mai multe situatii recuperarea creantelor de catre creditori intr-un procent foarte mare.

Nu voi face teoria procedurii insolventei, nu acesta ar fi subiectul de analiza, am facut mentiuni adiacente doar pentru a sublinia caracterul inechitabil, chiar neetic al modului in care procedura este utilizata in practica la acest moment, caci din punctul meu de vedere a promova o astfel de cerere, declarand public ca intentionezi reorganizarea, in conditiile in care actiunile adiacente sunt pro intrare in faliment, reprezinta o reala inselaciune.

Adevarat, greu de probat aceasta intentie, dar ce mai conteaza proba, cand proprietarii afacerilor care actioneaza in acest fel ar trebui sa aiba constiinta! Din ce in ce mai des clienti din portofoliul nostru solicita servicii de verificare a partenerilor de afaceri. O politica buna, recomandata si in cele mai multe situatii cu efect. Insa la acest moment modul de verificare al potentialilor parteneri de afaceri s-a extins. In anii anteriori verificarea situatiei potentialilor parteneri se limita la verificarea situatiei persoanei juridice, la acest moment verificam inclusiv in ce alte firme au participatii asociatii/actionarii firmei respective, caci a descoperii ca acestia sunt parteneri in societati aflate in proceduri de insolventa, ridica alte probleme! Acum integeti de ce....

Ceea ce devine insa extrem de important e faptul ca din toate aceste scheme si inovatii financiar-juridice, marii perdanti nu sunt debitorii intrati in insolventa, asa cum ar fi etic si echitabil. Prima transa de pagubiti e reprezentata de creditori, printre care si bugetul de stat, caci in toate cazurile exista si datorii de acest fel. Aceasta e pierderea directa, caci neincasarea creantelor de catre toti ceilalti creditori se reflecta indirect tot in pierderi la bugetul statului, fie prin faptul ca nu se mai incaseaza TVA-ul, fie prin diminuarea impozitului pe profit.

Urmatoarea transa de pierdere vine din incetarea activitatii si stoparea pe viitor a veniturilor la bugetul de stat (TVA, impozit pe profit, asigurari sociale etc. ), dar si prin faptul ca e posibil ca fostii angajati sa devina someri, incarcand obligatiile statului. Statul. Adica noi toti!



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: www.wall-street.ro | 13.03.2013