Data aparitiei: 07.06.2011
Contractul de asigurare este un contract cu o interesanta combinatie de caracteristici juridice: e un contract consensual (e necesar consimtamantul ambelor parti la incheierea sa) si sinalagmatic (adica bilateral, incheiat intre doua parti) dar in acelasi timp un contract de adeziune (forma sa este prestabilita de asigurator, asiguratul acceptandu-l sau nu in respectiva forma); e un contract oneros (ambele parti urmaresc la incheierea lui sa obtina un castig), cu executare succesiva (primele se platesc lunar/trimestrial/anual), dar in acelasi timp e un contract aleatoriu (la momentul incheierii sale niciuna din parti nu poate sa prevada daca vor castiga sau vor pierde, sau cat e castigul sau pierderea). Caracteristicile juridice ale contractului nu sunt insa singurele care il definesc, contractul de asigurare fiind circumscris unor elemente importante pentru ambele parti contractante: riscul asigurat, circumstantele asigurate, obiectul asigurat, consecintele asigurate, teritoriul si perioada asigurarii. Dintre acestea, riscul asigurat, cauza producerii evenimentului asigurat, reprezinta unul dintre cele mai importante elemente, mai ales in ceea ce priveste asigurarea de viata.
Asigurarile de viata cuprind o serie destul de lunga de subcategorii: asigurari de deces, de supravietuire, sau mixte; asigurari sub forma de anuitati (rente); asigurari pentru accidente, pentru incapacitatea de munca, asigurari de casatorie, de nastere, de deces, sau asigurari cu capitalizare etc.
Deoarece societatile de asigurari fac evaluari in cadrul procesului de management al riscului cu privire la evaluarea gradului de expunere la risc (toleranta la risc, riscul pe care asiguratorul este dispus sa si-l asume), Legea 136/1995 reglementeaza asigurarile de persoane intr-o masura in care se permite asiguratorilor sa-si creeze si sa-si stabileasca propria forma de contract de asigurare.
De ce romanii nu se “omoara” dupa asigurarile de viata
In seminarul organizat luna trecuta de revista Finante si Afaceri intitulat „Piata asigurarilor de viata – realizari si tendinte”, s-a aratat de catre reprezentanti ai asiguratorilor, specializati in asigurarile de viata, faptul ca in Romania, gradul de penetrare a acestor asigurari este foarte scazut comparativ cu alte tari europene. S-au identificat, sub o forma sau alta, diferite cauze ale acestei penetrari scazute, printre care costul ridicat al asigurarilor, dar si neincrederea in asigurari.
Sunt de acord cu faptul ca ridicarea numarului de asigurari de viata ar fi de natura a aduce profit mai multor persoane decat semnatarilor contractului de asigurare, caci nevoia de securitate, a doua treapta in piramida lui Maslow, e o nevoie pregnanta, ce poate disturba si aduce, in caz de incertitudine, eficienta scazuta si rezultate slabe in orice activitate. Astfel ca, o mare penetrare a asigurarilor de viata la nivel de societate ar aduce multiple beneficii: asiguratorii si-ar mari incasarile, asiguratii si/sau beneficiarii asigurarilor, avand acoperita aceasta nevoie, s-ar elibera de orice grija, putand avea concentrare maxima si eficienta in propriile activitati lucrative sau de orice fel, statul ar avea de castigat in cazul in care societatile de asigurare ar face profit mai mare, si cred ca in general constiinta colectiva, in cazul in care gradul de penetrare ar avea loc la nivel national, cumva generalizat, ar avea mai multa incredere in viitor cu efecte pozitive asupra modului de manifestare ulterioara a acesteia.
Acesta a fost motivul si scopul in care la acel moment am afirmat, ca opinie pur personala, ca poate o legislatie mai consistenta ar fi de natura a ajuta la marirea gradului de penetrare a asigurarilor de viata in Romania. Nu a fost vorba de alinierea sau nu a legislatiei Romaniei in domeniul asigurarilor la legislatia europeana. Tara noastra este aliniata, poate prea aliniata. Tarile Uniunii Europene au obligatia de a transpune in legislatia interna directivele UE, in concordanta si cu adaptare la pietele interne. Nu avem obligatia de a copia legislatia europeana, trebuie doar respectata prin prisma realitatilor obiective ale tarii in care transpunerea are loc.
Daca in comparatie cu o serie de piete europene, gradul de penetrare a asigurarilor de viata este mult sub jumatate, poate ca ar trebui avute in vedere anumite masuri legislative de natura sa stimuleze incheierea de asigurari de viata contractate, atat de catre angajatorii care pot contracta asigurari de grup, dar si asiguratii individuali, care fac marea masa. Nu as putea evident prezenta un proiect de lege al asigurarilor, ca sa pot convinge ca orice imbunatatire poate aduce noi contractanti, pot spune de exemplu, ca daca legea ar interzice in domeniul asigurarilor incheierea contractelor in forma pretiparita, cu alte cuvinte daca ar inlatura caracterul juridic de contract de adeziune, asiguratii ar putea avea mai multa incredere. Nu inseamna ca asiguratorii vor trebui sa accepte orice clauza isi doresc asiguratii, dar vor putea de la caz la caz sa accepte anumite clauze inexistente actualmente.
Si chiar daca niciun asigurator nu va accepta in fapt schimbarea in vreun fel a contractului, macar va da potentialului asigurat sentimentul ca nu-i este impus un contract asupra caruia nu are nimic de spus. Nu se vor lasa multi pacaliti de un asemenea artificiu, dar in mod cert va exista un procent de asigurati care numai la ideea ca ar putea sa-si negocieze contractul, chiar daca in fapt nu o vor face, vor cerceta piata si chiar vor incheia contracte. Principala problema neacoperita de legislatie se refera la excluderile reglementate la gramada si fara nicio deosebire de contractele pretiparite utilizate actualmente de catre asiguratori. Excluderile reprezinta in cea mai mare masura problema si cauza neincrederii asiguratilor la acest moment, in conditiile in care problema s-ar putea rezolva. Chiar fara a exista vreo norma legala care sa intervina. Contractul de asigurare este presupus a fi un contract aleatoriu, insa consistenta acestui caracter a fost redusa prin actualele clauze ale contractelor create de asiguratori, care vor sa reduca din riscul asigurat fara nicio deosebire, dovedind un foarte mic grad de toleranta la risc, prin incercarea de eliminare a tuturor elementelor care definesc riscul.
Legea 136/1995 reglementa ca si cauza de exonerare de la plata indemnizatiei aspectul in care cauza decesului o reprezinta sinuciderea intervenita in maxim 2 ani de la data intrarii in vigoare a contractului. De ce asa? Deoarece se incearca eliminarea unor cauze de fraudare prin masuri extreme. Domeniul asigurarilor este un domeniu supus posibilitatilor de frauda. Asta nu inseamna ca trebuie sa eliminam orice cauza ce ar putea sta la baza evenimentului asigurat. Aici, de exemplu, daca asiguratorii nu inteleg ca ar putea lucra in sensul cooptarii de asigurati, as interveni legislativ, si as conditiona, as reglementa anumite interdictii, as deschide optiuni.
Sunt aspecte identificate din practica, de la clienti care isi exprima diferite nemultumiri legate de contractele de asigurare in derulare sau incheiate, si realmente cred ca asiguratorii, cei direct si primii interesati in a dezvolta acest domeniu, ar trebui sa identifice si mai multe elemente pe care sa le puna in practica, prin clauze contractuale adecvate si adaptate. Cresterea vanzarilor din punctul de vedere al asiguratului, se face nu numai prin amplasarea de puncte de vanzare care sa fie mai in drumul eventualilor clienti, ci si prin politici de identificare-acoperire a nevoilor clientului, referitoare la continutul contractelor de asigurare, nu doar la aspecte externe, formale.
A afirma ca legislatia actuala in asigurari este perfecta, reprezinta un fel de autosuficienta de natura a infrana evolutia, nu e nimic perfect, totul e perfectibil, si daca ma raportez la cifrele vehiculate in piata, cred ca suntem departe de a fi perfecti, despre orice latura a asigurarilor am vorbi.
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, iunie 2011
Asigurarile de viata cuprind o serie destul de lunga de subcategorii: asigurari de deces, de supravietuire, sau mixte; asigurari sub forma de anuitati (rente); asigurari pentru accidente, pentru incapacitatea de munca, asigurari de casatorie, de nastere, de deces, sau asigurari cu capitalizare etc.
Deoarece societatile de asigurari fac evaluari in cadrul procesului de management al riscului cu privire la evaluarea gradului de expunere la risc (toleranta la risc, riscul pe care asiguratorul este dispus sa si-l asume), Legea 136/1995 reglementeaza asigurarile de persoane intr-o masura in care se permite asiguratorilor sa-si creeze si sa-si stabileasca propria forma de contract de asigurare.
De ce romanii nu se “omoara” dupa asigurarile de viata
In seminarul organizat luna trecuta de revista Finante si Afaceri intitulat „Piata asigurarilor de viata – realizari si tendinte”, s-a aratat de catre reprezentanti ai asiguratorilor, specializati in asigurarile de viata, faptul ca in Romania, gradul de penetrare a acestor asigurari este foarte scazut comparativ cu alte tari europene. S-au identificat, sub o forma sau alta, diferite cauze ale acestei penetrari scazute, printre care costul ridicat al asigurarilor, dar si neincrederea in asigurari.
Sunt de acord cu faptul ca ridicarea numarului de asigurari de viata ar fi de natura a aduce profit mai multor persoane decat semnatarilor contractului de asigurare, caci nevoia de securitate, a doua treapta in piramida lui Maslow, e o nevoie pregnanta, ce poate disturba si aduce, in caz de incertitudine, eficienta scazuta si rezultate slabe in orice activitate. Astfel ca, o mare penetrare a asigurarilor de viata la nivel de societate ar aduce multiple beneficii: asiguratorii si-ar mari incasarile, asiguratii si/sau beneficiarii asigurarilor, avand acoperita aceasta nevoie, s-ar elibera de orice grija, putand avea concentrare maxima si eficienta in propriile activitati lucrative sau de orice fel, statul ar avea de castigat in cazul in care societatile de asigurare ar face profit mai mare, si cred ca in general constiinta colectiva, in cazul in care gradul de penetrare ar avea loc la nivel national, cumva generalizat, ar avea mai multa incredere in viitor cu efecte pozitive asupra modului de manifestare ulterioara a acesteia.
Acesta a fost motivul si scopul in care la acel moment am afirmat, ca opinie pur personala, ca poate o legislatie mai consistenta ar fi de natura a ajuta la marirea gradului de penetrare a asigurarilor de viata in Romania. Nu a fost vorba de alinierea sau nu a legislatiei Romaniei in domeniul asigurarilor la legislatia europeana. Tara noastra este aliniata, poate prea aliniata. Tarile Uniunii Europene au obligatia de a transpune in legislatia interna directivele UE, in concordanta si cu adaptare la pietele interne. Nu avem obligatia de a copia legislatia europeana, trebuie doar respectata prin prisma realitatilor obiective ale tarii in care transpunerea are loc.
Daca in comparatie cu o serie de piete europene, gradul de penetrare a asigurarilor de viata este mult sub jumatate, poate ca ar trebui avute in vedere anumite masuri legislative de natura sa stimuleze incheierea de asigurari de viata contractate, atat de catre angajatorii care pot contracta asigurari de grup, dar si asiguratii individuali, care fac marea masa. Nu as putea evident prezenta un proiect de lege al asigurarilor, ca sa pot convinge ca orice imbunatatire poate aduce noi contractanti, pot spune de exemplu, ca daca legea ar interzice in domeniul asigurarilor incheierea contractelor in forma pretiparita, cu alte cuvinte daca ar inlatura caracterul juridic de contract de adeziune, asiguratii ar putea avea mai multa incredere. Nu inseamna ca asiguratorii vor trebui sa accepte orice clauza isi doresc asiguratii, dar vor putea de la caz la caz sa accepte anumite clauze inexistente actualmente.
Si chiar daca niciun asigurator nu va accepta in fapt schimbarea in vreun fel a contractului, macar va da potentialului asigurat sentimentul ca nu-i este impus un contract asupra caruia nu are nimic de spus. Nu se vor lasa multi pacaliti de un asemenea artificiu, dar in mod cert va exista un procent de asigurati care numai la ideea ca ar putea sa-si negocieze contractul, chiar daca in fapt nu o vor face, vor cerceta piata si chiar vor incheia contracte. Principala problema neacoperita de legislatie se refera la excluderile reglementate la gramada si fara nicio deosebire de contractele pretiparite utilizate actualmente de catre asiguratori. Excluderile reprezinta in cea mai mare masura problema si cauza neincrederii asiguratilor la acest moment, in conditiile in care problema s-ar putea rezolva. Chiar fara a exista vreo norma legala care sa intervina. Contractul de asigurare este presupus a fi un contract aleatoriu, insa consistenta acestui caracter a fost redusa prin actualele clauze ale contractelor create de asiguratori, care vor sa reduca din riscul asigurat fara nicio deosebire, dovedind un foarte mic grad de toleranta la risc, prin incercarea de eliminare a tuturor elementelor care definesc riscul.
Legea 136/1995 reglementa ca si cauza de exonerare de la plata indemnizatiei aspectul in care cauza decesului o reprezinta sinuciderea intervenita in maxim 2 ani de la data intrarii in vigoare a contractului. De ce asa? Deoarece se incearca eliminarea unor cauze de fraudare prin masuri extreme. Domeniul asigurarilor este un domeniu supus posibilitatilor de frauda. Asta nu inseamna ca trebuie sa eliminam orice cauza ce ar putea sta la baza evenimentului asigurat. Aici, de exemplu, daca asiguratorii nu inteleg ca ar putea lucra in sensul cooptarii de asigurati, as interveni legislativ, si as conditiona, as reglementa anumite interdictii, as deschide optiuni.
Sunt aspecte identificate din practica, de la clienti care isi exprima diferite nemultumiri legate de contractele de asigurare in derulare sau incheiate, si realmente cred ca asiguratorii, cei direct si primii interesati in a dezvolta acest domeniu, ar trebui sa identifice si mai multe elemente pe care sa le puna in practica, prin clauze contractuale adecvate si adaptate. Cresterea vanzarilor din punctul de vedere al asiguratului, se face nu numai prin amplasarea de puncte de vanzare care sa fie mai in drumul eventualilor clienti, ci si prin politici de identificare-acoperire a nevoilor clientului, referitoare la continutul contractelor de asigurare, nu doar la aspecte externe, formale.
A afirma ca legislatia actuala in asigurari este perfecta, reprezinta un fel de autosuficienta de natura a infrana evolutia, nu e nimic perfect, totul e perfectibil, si daca ma raportez la cifrele vehiculate in piata, cred ca suntem departe de a fi perfecti, despre orice latura a asigurarilor am vorbi.
AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, iunie 2011